Prima luna de gradinita

A trecut o luna de la prima zi de gradinita. Mi se pare ca a trecut mult. Ariana m-a surprins de multe ori prin atitudinea ei plina de intelegere si de multe ori o vad asa ca un intelept batran, care imi explica ea mie, copilul.
Am o fetita care ma bucura in fiecare zi si cele mai frumoase momente ale zilei sunt acelea de conectare totala: in care ne tinem in brate si intreg universul dispare, starea de mindfulness impreuna cu minunea mea.
In aceasta luna am inteles ca noi (parintii) suntem aceia care ne temem si ne impunem acceasi atitudine copiilor. Si asta pentru ca ne e frica. Ne e frica de nou, ne e frica de drobul de sare. Copiii sunt mult mai curajosi pentru ca ei traiesc clipa prezenta si asta e cheia spre a gasi curajul si entuziasmul sa strabati muntii.
Cred ca am devenit prea filosoafa, asa ca sa continui cu impresiile din prima luna de gradinita.
In primul rand ne-am obisnuit sa ne trezim de dimineata. Unde pana acum nu exista ideea de a ne trezi cineva si a dormi pana vrem noi sa deschidem ochii (care insemna 9.30, 10 dimineata), acum trezitul de dimineata are loc in jur de ora 8 (8 fara ceva) si consta in mangaiat, intins si in final luat in brate incolacit de gatul mamei si mers sa facem laptele. Inca ii mai dau lapte praf cu biberonul si mi se pare super ca mai vrea si o sa continui cat o sa vrea ea. In timpul zilei cere lapte in castronel, asa ca bautul din biberon de dimineata si inainte de culcare e un rasfat :).
Dupa lapte, mergem sa ne imbracam. Tot in brate. Iar eu ma mai bucur de inca o imbratisare plina de caldura, care nu cere nimic in schimb. Imbracatul scoate, de obicei, la suprafata faptul ca nu prea am vrea la gradinita, ci sa ne jucam cu mama. Asa ca urmeaza o lunga serie de intrebari despre ce bluzita vrea sa imbrace, inspectarea impreuna a hainutelor curate (de multe ori le vrea pe cele care sunt la spalat sau ude) si , in final, alegem una. Jocul de-a hainutele: "Pe asta o vreau!" si eu sa  ma lamentez :"Dar eu vream pe celalalta. Uf! M-ai pacalit" zmulge de fiecare data un zambet de triumf :)
De dimineata, pentru prima oara a si exprimat ce simte cand o trezesc: "Vreau sa mai dorm". Eu i-am spus ca maine e sambata si ne trezim cand o sa vrea ea si dupa mergem la calarie. La care ea a replicat: " O sa ma scol la 3.". Mi-a venit sa rad. De unde stie ea la 2 ani si 10 luni ca la 3 e tarziu dupa-amiaza?
Asa ca pentru maine avem un plan :). Numai ca stiu eu cum e cu planurile astea. O sa se trezeasca tot pe la 8 plina de energie si pofta de joaca .
Dupa ce ne imbracam si ne urcam in masina, punem melodia preferata si cantam impreuna. "Mai tare, mami!" (mai tare muzica; aici e bine ca nu e tati cu noi caruia nu-i place muzica atat de tare). Urmeaza inevitabil intrebarea: "de ce ai parcat aici?". In fiecare zi parchez in alt loc, in functie de unde gasesc loc, dar tot in aceeasi 40 m patrati. Asa ca ii arat ca locul de ieri e ocupat.
Aproape in fiecare dimineata luam sirul de covrigei sa dam si celorlalti copii. Nemancand decat 100 ml de lapte de dimineata, cat ia ea o gura-doua din covrig e OK.
La gradinita ne schimbam, dar inainte trebuie sa vedem ca au mai venit copii si de preferat sa fie multi.
Saptamana asta in fiecare dimineata era o fetita, Elena, de 4 ani care plangea dupa tatal ei si ea ma intreaba de ce plange (cred ca Elena e din septembrie la gradinita; oricum dinaintea Arianei). Ii spun ca plange dupa tati ei pentru ca nu stie ca se intoarce sigur dupa ea. Dar se intoarce sa o ia. O incurajez pe Ariana sa mearga s-o inveseleasca, dar nu vrea. Ma impinge pe mine sa o incurajez eu. Misses e deja langa ea si ii arata masina tatalui care se indreapta spre serviciu. Vorbeste cu ea. Asta e bine.
Mai nou ne luam la revedere la usa, sa ma vada ea pe geam cand plec si eu ma intorc sa vad ca Misses o ia de acolo si nu ramane la usa trista. Daca nu vine Misses am vazut ca se duce ea la copii.
Apoi plec cu energia pentru o noua zi.

La strabunica

Unul dintre locurile cu care rezonez este acasa la bunica mea, "mamaia mea" cum ii spun eu si "mamaie batrana" cum ii spune Ariana.
Am reusit sa evadam jumatate de zi, la inceput de primavara, in linistea de acolo:

Ne-am bucurat de o zi calduroasa cu 22 de grade si ne-am jucat in nisip fara sa ne impinga nimeni, sa ne ia lopetita sau sa ne dea cu nisip in ochi.

Am facut si gogosi:

si am mancat cu pofta:

Pe scurt, ne-am bucurat de linsite, aer curat si muguri de primavara.



Cursuri de echitatie

Ne plac caii. Si inca foarte mult. De fapt, animalele preferate sunt caii.
Prima oara am mers pe ponei la 11 luni. Eram toata concentrata si atenta la nou, dar ne-a placut mult.

Apoi am continuat sa mergem pe ponei de fiecare data cand aveam ocazia.
La 2 ani si 4 luni ne-am urcat pentru prima oara pe cal: pe Contesa. Ne-a placut atat de mult incat am facut abonament la echitatie. De atunci ne bucuram cand de Contesa, cand de Negruta.
Pe Contesa:

O zi de primavara

Ma incearca o mica-mare melancolie. Unde au zburat zilele in care ne faceam singuri programul de dimineata pana seara? Unde e timpul liber "pierdut" in lungile plimbari prin parc?

Aseara tarziu cand am ajuns acasa Ariana m-a intampinat cu "Mi-a fost dor de tine azi, mami!" si eu am inghitit in sec si i-am raspuns cu tot sufletul: "Si mie mi-a fost foarte dor de tine azi, scumpa mea!"....

Brasov

In weekend am evadat la Brasov si ne-am simtit minunat la http://www.paradisulacvatic.ro/ro/.
Ne-am cazat intr-un loc foarte dragut si primitor http://www.casacranta.ro/ cu o priveliste splendida spre Muntele Tampa.

A doua zi am incercat sa mergem si la http://aventuraparc.ro/, dar traseul de copii nu e pentru minunea noastra. Recomandarea e de la 4 ani in sus si pe buna dreptate, caci distanta intre corzi si scandurele necesita sa fii putin mai inalt decat la 2 ani si 9 luni :). Am spus ca vom reveni la anul.
Asa ca ne-am dat in leagan langa Parc Aventura si ne-am plimbat prin zapada.

si am invatat sa mergem pe bicicleta pe strazile pietonale din Brasov:

 Am mancat la restaurant Secuiana. Scumpisor, dar mancarea e buna.

Un weekend relaxant cu vreme de primavara...

Baba

Azi am luat-o de la gradinita (uitasem ceva acasa si a trebuit sa ma intorc sa iau si am profitat sa o iau eu de la gradi). A fost surprinsa si s-a bucurat.
In masina o intreb ce a mai facut cu Misses Zoe (educatoarea mai in varsta care e si directoarea gradinitei) si ma corecteza :"baba". Ii mai repet o data ca o cheama Misses Zoe si ea mai tare: "baba". Ok, zic. Mi-am dat seama ca a suparat-o cu ceva daca o face baba. E aceeasi educatoare despre care in a doua zi a intrebat daca o luam si pe ea acasa (semn ca pana atunci nu o suparase). Asa ca o intreb: "dar cu ce te-a suparat misses Zoe?". Nici un raspuns. Stiu ca intrebarile in mod direct au de obicei o rata mica de raspuns sincer. Ceea ce s-a si intamplat: Ariana a tacut si nu a raspuns. Mai intreb o data: "cu ce te-a supart baba?" si atunci imi spune ca nu a lasat-o sa stea in fata. Ok, zic in sinea mea ca nu e nimic grav (pedeapsa sau tipat). Si atunci ii spun ca o inteleg ca e foarte suparata pe Misses Zoe pentru ca nu a lasat-o in fata si ca in momentul asta nu o place prea mult. "da", imi raspunde ea si se mai lumineaza putin la fata.
E uimitor cat de mult vor copiii nostri sa se faca auziti si sa fie acceptati asa cum sunt ei!
Daca ma apucam sa-i tin prelegeri ca e urat sa spuna baba etc as fi pierdut si atentia si clar nu ar fi inteles ca are cu cine sa vorbeasca sincer si ca e ok sa spuna ce simte.

Cateva poze

De vreo 2 saptamani avem "fobia" nasturilor. In sensul ca nu vrea nici o bluzita cu nasturi sau pantaloni cu nasturi. Iar de dimineata e din ce in ce mai greu sa-mi aleaga si mie o bluza  fara nasturi. Uf! Stiu ca trebuie sa am rabdare cand spune ca pe cele cu nastur: "le dam la alt copil". Si mai trebuie sa ii spun lui Serban, care se ocupa de supervizarea cheltuielilor, ca iar trebuie sa mergem la cumparaturi de bluzite si pantaloni :)
Si cateva poze:

Prima serbare la gradinita

Dupa 4 zile de gradinita (vineri avand temperatura si stand acasa), am avut sambata seara Serbarea de 8 Martie. Si copilul meu constiincios (ca nu o avea cu cine sa semene :P) a invatat ambele poezioare, cea in limba engleza si cea in limba romana. Si a stat pe scaunel tot timpul serbarii cat au spus ceilalti copii poeziile lor. Recunosc ca e o mare schimbare sa stea in aceeasi camera cu mine si sa nu vrea sa stea lipita de mine. Fetitza mea creste...
Poza de grup de la sfarsit. Stand inghesuita intr-un colt mi-a lipsit un obiectiv wide.

PS: Sa mai spun ca ii cumparasem cu aceasta ocazie o rochita de ghiocel, dar ea a vrut sa se imbrace ca Alba ca Zapada :)
Poezia in engleza:
I love my mouse/ His name is Pete/ He is all white/ And loves to eat.
si cea in romana:
Ghiocel, ghiocel/ Mic, firav si subtirel (aici e super scumpa cu se face mica si arata cu mainile)/ Scoate capul din zapada,/Soarele ca sa te vada!

A patra noapte de cand a inceput gradinita

A patra noapte, ora 11.40: 38.7 grade. A trebuit sa o scol si sa-i dau siropel cu nurofen :(. Si asa din patru un patru ore. Sper sa nu incepem "olimpiada" asa cum s-a exprimat un coleg de serviciu, care a impartasit ca baietelul lui a mers jumate din timp la gradinita si jumatate a stat acasa in primul an...

A doua zi de gradinita

M-am bucurat ca nu a plans in prima zi la gradinita. Dar acum ma intreb daca o sa planga a doua zi si o alta intrebare stresanta: ce sa ii pun la pachetel? Daca nu i-a placut ce i-am pus ieri? Cu toate ca am intrebat-o si a spus ca i-a placut. Dar deh! grijile de mama. Asa ca de dimineata ma trezesc cu jumatate de ora mai devreme sa facem pachetelul. Tai coaja la feliile de paine, le ung cu unt una si cu branza topita a doua, adaug cu grija 2 felii de cascaval si oftez, sper sa ii placa. Ii mai pun si 3 biscuiti, migdale si felioare de mere curatate de coaja si seminte si asezate frumos in folie. Asa! Sper sa mamance ceva, dar mai ales sper sa ii placa. Daca nu maine ii dau ciocolata! Eh! ar vrea ea, dar nu :P O trezesc usor. Asta nu imi place. Doarme ca un ingeras si nu ma satur sa imi privesc copilul meu dormind (care pentru mine e cel mai frumos si cucuiet din intreaga lume!). Incep sa merg mai apasat si sa fac asa usor zgomot ca sa ma auda. Ma aude si deschide si ochii sa ma vada: tipa sa o iau in brate. O iau cu mare drag in brate si mainile ei in jurul gatului meu imi umplu inima de iubire si putere. O intreb daca vrea sa mergem sa facem laptele si sa-l bem impreuna, adica eu sa stau langa ea. Zice asa incet cu degetelul in gura: "ihim". O iau si facem laptele, timp in care ea tot in bratele mele e strans lipita de mine. Mi se pare mica si firava. Uff! Si asa mica o mai dau si la gradinita. Scot un alt oftat lung si greu. Bem laptele impreuna si apoi ii spun sa mergem sa ne imbracam ca sa mergem la gradinita. Da sa mearga. Numai ca eu continui; "Si azi nu poate sa vina mami sa te ia de la gradinita, dar uite cand vine seara de la serviciu ne jucam mult impreuna." "Nu nu nu o aud cum spune cu un nod in gat. Vreau sa vina mami! nu mamaie! Maaaami!!!!". Ii spun ca o sa vedem, o sa incerc, dar nu promit ( si numai eu stiu cum nu am dormit toata noaptea gandindu-ma cum o sa impac azi si serviciul cu 2 sedinte importante si luatul de la gradinita la pranz). Ii spun sa mergem sa ne imbracam. Ii mai spun ca nu stiu daca o sa pot sa o iau eu de la gradinita. Ca in Canada o sa o duc si o sa o iau eu, dar aici o sa o ia mamaie. Spune ca ea vrea in Canada. Sta la imbracat ( schimba doar o data tricoul ales de mine cu unul rosu nou "ca mami"), dar acum vine greul: sa dau camasa jos de pe mine ca nu ii place si sa imi pun o bluza. Bun, mai am alte 2 camasi in fata. I le arat, Nu ii place nici una, sunt urate, zice. Ma duc sa aleg bluze. Vin cu una maro, nu. Vin cu una neagra, nu. Ma duc inapoi la sifonier si ma intorc tot cu cele doua si ii spun sa aleaga. Alege pe cea neagra. Uh! A mai trecut un prag. Ne incaltam si iesim pe usa. Ne urcam in masina. Si intreaba: "dar cu mine cine sta? stau singurica?". "Cum singura mami, sunt eu cu tine, doar ca sunt la volan, dar nu esti singurica in masina.". Pe drum ma intreaba: "Mami, de ce ma dai la copii?". Mi se rupe sufletul. Cum adica sa o dau? Mai bine mor!. Incerc sa ii explic ca nu o da mami, o lasa doar cu copiii sa se joace. Mergem la gradi si dau sa o schimb in papuceii de gradinita. Imi spune ca ii e frica de copii. Incerc sa ii spun ca nu are de ce si in acelasi timp vin 2 fetite la ea si pleaca putin cu ele. O fetita i-a dat un covrigel. E fericita. O intreb daca pot sa plec acum la sercviciu si imi spune "da, pa!". Ii fac si eu pa si ii spun ca vin sa o iau. (nu m-a tinut inima sa ii spun ca nu). Asa ca la pranz alearga, alearga, alearga. Am fugit pe jos constant 1,39 km (multumesc lui Stefan care mi-a spus de RunKeeper, asa ca la intoarcere am parcat in acelasi loc si am vazut ca am alergat 0,87 mile). Credeam ca nu mai am rezistenta, dar tot timpul imi ziceam ca o sa-mi trag sufletul in masina. Am facut 15 minute pana la gradi. Si cand am vazut-o fericita alergand spre mine intraga lume a ramas pe loc. M-a strans tare de tot in brate si ne-am pupat mult. O iubesc atat de mult! Acasa m-a intrebat: "Iti sunt draga, mami? ". I-am spus de multe ori ca da, ca e copilul meu minunat. Si asa, obosita am luat-o iar spre serviciu cu gandul la seara ca sa ne jucam impreuna....

Prima zi de gradinita

Azi a fost foarte greu. Mi s-a rupt sufletul. In primul rand azi-noapte nu am dormit si cand atipeam visam urat. De dimineata a trebuit sa trezesc ingerul care dormea asa bine...

Aici a fost prima tura de plans..

Dupa am luat-o si am mers sa bem lapte impreuna pe canapea. A vrut cu mami. Apoi am luat-o la schimbat: "Nu nu nu". Am facut ascultare activa vreo 10 minute ( dureaza dar are rezultate miraculoase! e ca o magie pe care nu am stiut-o pana acum), timp in care am simtit ca ma lua si putin la misto: vorbea cu papusa si spunea si ea " Si mie mi-ar placea mult sa...". Dar apoi a stat la imbracat fara sa planga vreun pic si fara sa alerg dupa ea prin casa. La intrare si-a luat ghiozdanelul care stia ca e pentru gradi sa-l duca ea. Ne-am urcat in masina curata, ca o spalase tati :)

La gradinita a stat langa mine si se uita la copii. Cand alergau ei, mai facea si ea o tura de alergat prin sala, dar venea tot langa mine. Imi venea sa o iau in brate si sa fugim impreuna. M-am abtinut...

I-am spus ca stau cu ea pana o sa intre in sala ei de clasa ca sa o vad si eu si apoi imi iau la revedere si eu plec la serviciu, dar vin sa o iau. M-a intrebat de multe ori daca vin sa o iau si eu i-am repetat de multe ori ca da, o sa vin sa o iau dupa ce se joaca si invata lucruri noi.

Apoi am plecat cu inima franta, franta, franta,franta, foarte fraaaaaaaaaanta. Si am plans. Am plans mult pana la serviciu. Mi se rostogoleau lacrimile pe obraz si plangeam pentru ca simteam ca am abandonat-o si plangeam pentru toate momentele in care m-am simtit eu singura si parasita pe pamant. Si e foarte greu singur...

Si apoi am ajuns la serviciu ca prin vis, se invartea totul si nimic nu parea real. Ma uitam la ceas sa vad cand se face 11 sa sun sa intreb ce face. La 10.40 nu am mai rezistat si am sunat sa intreb. A zis ca nu a plans si chiar a cantat cu ceilalti copii si ca acum mananca. Am rasuflat putin usurata. Dar tot aveam inima in gat. Am convenit cu directoarea sa trec sa o iau mai devreme pe la 12.

La 11.15 plecam fugind de la serviciu. Ad literam. Am fugit cat am putut eu pana la masina parcata departe pe stradute. Si apoi am incercat sa conduc linistit. Imi spuneam ca o sa ajung prea devreme, dar tot ma bagam si incercam sa ajung pe banda care mergea cel mai bine. Am ajuns in fata si loc de parcare ioc. Sa o las cu avarii? Parca e si 40 si prea devreme. Daca nu o sa intru imediat si pana o iau trece prea mult timp. Sa merg inainte poate gasesc loc mai incolo si am tot mers si mers cu 5 km la ora pana am parcat-o la 300 de metri de gradinita. Nu-i nimic zic, abia povestim pe drum pana la masina cum a fost.

Si ma uit la ceas: 11.48 si ma gandesc ca eu intru. Am voie cu 10 minute mai devreme:). Imi deschide omul cu cateringul si zice ca se duce el in clasa sa o cheme. Mi s-a facut inima cat un purice. Aici e aici. O sa ma bufneasca un plans cu hohote. Imi musc buzele tare si ma abtin. In cele 20 de secunde care au parut o vesnicie mi-am facut zeci de scenarii de cum o sa reactioneze cand ma vede. Si atunci o aud timida cum intreaba: "a venit mami?" si apoi o vad. Intai fetisoara ei uimita si apoi cel mai mare zambet pe care l-am mai vazut dar care acum mi se parea imens. Si alearga la mine si eu ma aplec sa o prind in bratele mele. Si acolo as fi vrut sa ramana pentru totdeauna. Si sa plecam amandoua departe. Imi fac curaj si mai imi musc o data lacrimile si o intreb pe educatoare cum a fost: "Nu a plans deloc, e un copil cuminte, s-a jucat. Nu prea a vrut sa stea pe scaunel, dar asa e la inceput. O sa se obisnuiasca. Rasuflu usurata si totodata ma intreb daca nu cumva e mai traumatizant asa pentru minunea mica: sa se prefaca ca e puternica si sa-si abtina lacrimile care mie mi-ar fi curs asa de natural doar daca miscai un deget.

Si plecam spre masina. Dau sa o intreb cum a fost, o intreb o data si apoi ma abtin. O intreb daca vrea sa-mi povesteasca cum a fost. " A fost frumos. I-a placut Arianei la gradinita." Nici aici nu am voie sa plang? Mai imi inghit o data lacrimile si mi se pare ca lumea e statica si noi suntem singurele fiinte care se misca. Mergem spre masina alene si intre timp are grija sa ia toate lacurile din cale. O las cu cel mai mare drag. O fractiune de secunda am vazut cu coada ochiului cum o statie intreaga de oameni se uitau uimiti cum o mana de copil trecea alergand prin toate lacurile si culmea! nu era certat. Clar era ceva gresit cu mama :))

Si asa ne urcam in masina si plecam acasa. Ii spun ca eu o sa trebuiasca sa ma intorc la serviciu, ca o sa stau doar putin cu ea si apoi plec si ea ramane cu mamaie. Da sa planga ( e mai greu asta decat prima zi la gradinita??????) si apoi eu ii repet iar frumos si cu rabdare. Pare intr-un final ca accepta, dar nu inainte sa spuna ca ii spune ea lui tati sa-i spuna sefului lui mami sa nu se ia de mami ca intarzie la serviciu.

E ingerul meu. Acasa o urmaresc un minut cum se juca cu papusa si cum vorbea de parca era doamna. Vorbea calm. M-am mai linistit putin.Deci nu tipa, nu vorbeste urat. Cel putin nu in prima zi. Vreau sa o tina asa.

Si acum parca am urcat in Fagaras 2 zile. Ma simt franta....