Prima luna de gradinita

A trecut o luna de la prima zi de gradinita. Mi se pare ca a trecut mult. Ariana m-a surprins de multe ori prin atitudinea ei plina de intelegere si de multe ori o vad asa ca un intelept batran, care imi explica ea mie, copilul.
Am o fetita care ma bucura in fiecare zi si cele mai frumoase momente ale zilei sunt acelea de conectare totala: in care ne tinem in brate si intreg universul dispare, starea de mindfulness impreuna cu minunea mea.
In aceasta luna am inteles ca noi (parintii) suntem aceia care ne temem si ne impunem acceasi atitudine copiilor. Si asta pentru ca ne e frica. Ne e frica de nou, ne e frica de drobul de sare. Copiii sunt mult mai curajosi pentru ca ei traiesc clipa prezenta si asta e cheia spre a gasi curajul si entuziasmul sa strabati muntii.
Cred ca am devenit prea filosoafa, asa ca sa continui cu impresiile din prima luna de gradinita.
In primul rand ne-am obisnuit sa ne trezim de dimineata. Unde pana acum nu exista ideea de a ne trezi cineva si a dormi pana vrem noi sa deschidem ochii (care insemna 9.30, 10 dimineata), acum trezitul de dimineata are loc in jur de ora 8 (8 fara ceva) si consta in mangaiat, intins si in final luat in brate incolacit de gatul mamei si mers sa facem laptele. Inca ii mai dau lapte praf cu biberonul si mi se pare super ca mai vrea si o sa continui cat o sa vrea ea. In timpul zilei cere lapte in castronel, asa ca bautul din biberon de dimineata si inainte de culcare e un rasfat :).
Dupa lapte, mergem sa ne imbracam. Tot in brate. Iar eu ma mai bucur de inca o imbratisare plina de caldura, care nu cere nimic in schimb. Imbracatul scoate, de obicei, la suprafata faptul ca nu prea am vrea la gradinita, ci sa ne jucam cu mama. Asa ca urmeaza o lunga serie de intrebari despre ce bluzita vrea sa imbrace, inspectarea impreuna a hainutelor curate (de multe ori le vrea pe cele care sunt la spalat sau ude) si , in final, alegem una. Jocul de-a hainutele: "Pe asta o vreau!" si eu sa  ma lamentez :"Dar eu vream pe celalalta. Uf! M-ai pacalit" zmulge de fiecare data un zambet de triumf :)
De dimineata, pentru prima oara a si exprimat ce simte cand o trezesc: "Vreau sa mai dorm". Eu i-am spus ca maine e sambata si ne trezim cand o sa vrea ea si dupa mergem la calarie. La care ea a replicat: " O sa ma scol la 3.". Mi-a venit sa rad. De unde stie ea la 2 ani si 10 luni ca la 3 e tarziu dupa-amiaza?
Asa ca pentru maine avem un plan :). Numai ca stiu eu cum e cu planurile astea. O sa se trezeasca tot pe la 8 plina de energie si pofta de joaca .
Dupa ce ne imbracam si ne urcam in masina, punem melodia preferata si cantam impreuna. "Mai tare, mami!" (mai tare muzica; aici e bine ca nu e tati cu noi caruia nu-i place muzica atat de tare). Urmeaza inevitabil intrebarea: "de ce ai parcat aici?". In fiecare zi parchez in alt loc, in functie de unde gasesc loc, dar tot in aceeasi 40 m patrati. Asa ca ii arat ca locul de ieri e ocupat.
Aproape in fiecare dimineata luam sirul de covrigei sa dam si celorlalti copii. Nemancand decat 100 ml de lapte de dimineata, cat ia ea o gura-doua din covrig e OK.
La gradinita ne schimbam, dar inainte trebuie sa vedem ca au mai venit copii si de preferat sa fie multi.
Saptamana asta in fiecare dimineata era o fetita, Elena, de 4 ani care plangea dupa tatal ei si ea ma intreaba de ce plange (cred ca Elena e din septembrie la gradinita; oricum dinaintea Arianei). Ii spun ca plange dupa tati ei pentru ca nu stie ca se intoarce sigur dupa ea. Dar se intoarce sa o ia. O incurajez pe Ariana sa mearga s-o inveseleasca, dar nu vrea. Ma impinge pe mine sa o incurajez eu. Misses e deja langa ea si ii arata masina tatalui care se indreapta spre serviciu. Vorbeste cu ea. Asta e bine.
Mai nou ne luam la revedere la usa, sa ma vada ea pe geam cand plec si eu ma intorc sa vad ca Misses o ia de acolo si nu ramane la usa trista. Daca nu vine Misses am vazut ca se duce ea la copii.
Apoi plec cu energia pentru o noua zi.

La strabunica

Unul dintre locurile cu care rezonez este acasa la bunica mea, "mamaia mea" cum ii spun eu si "mamaie batrana" cum ii spune Ariana.
Am reusit sa evadam jumatate de zi, la inceput de primavara, in linistea de acolo:

Ne-am bucurat de o zi calduroasa cu 22 de grade si ne-am jucat in nisip fara sa ne impinga nimeni, sa ne ia lopetita sau sa ne dea cu nisip in ochi.

Am facut si gogosi:

si am mancat cu pofta:

Pe scurt, ne-am bucurat de linsite, aer curat si muguri de primavara.



Cursuri de echitatie

Ne plac caii. Si inca foarte mult. De fapt, animalele preferate sunt caii.
Prima oara am mers pe ponei la 11 luni. Eram toata concentrata si atenta la nou, dar ne-a placut mult.

Apoi am continuat sa mergem pe ponei de fiecare data cand aveam ocazia.
La 2 ani si 4 luni ne-am urcat pentru prima oara pe cal: pe Contesa. Ne-a placut atat de mult incat am facut abonament la echitatie. De atunci ne bucuram cand de Contesa, cand de Negruta.
Pe Contesa:

O zi de primavara

Ma incearca o mica-mare melancolie. Unde au zburat zilele in care ne faceam singuri programul de dimineata pana seara? Unde e timpul liber "pierdut" in lungile plimbari prin parc?

Aseara tarziu cand am ajuns acasa Ariana m-a intampinat cu "Mi-a fost dor de tine azi, mami!" si eu am inghitit in sec si i-am raspuns cu tot sufletul: "Si mie mi-a fost foarte dor de tine azi, scumpa mea!"....

Brasov

In weekend am evadat la Brasov si ne-am simtit minunat la http://www.paradisulacvatic.ro/ro/.
Ne-am cazat intr-un loc foarte dragut si primitor http://www.casacranta.ro/ cu o priveliste splendida spre Muntele Tampa.

A doua zi am incercat sa mergem si la http://aventuraparc.ro/, dar traseul de copii nu e pentru minunea noastra. Recomandarea e de la 4 ani in sus si pe buna dreptate, caci distanta intre corzi si scandurele necesita sa fii putin mai inalt decat la 2 ani si 9 luni :). Am spus ca vom reveni la anul.
Asa ca ne-am dat in leagan langa Parc Aventura si ne-am plimbat prin zapada.

si am invatat sa mergem pe bicicleta pe strazile pietonale din Brasov:

 Am mancat la restaurant Secuiana. Scumpisor, dar mancarea e buna.

Un weekend relaxant cu vreme de primavara...

Baba

Azi am luat-o de la gradinita (uitasem ceva acasa si a trebuit sa ma intorc sa iau si am profitat sa o iau eu de la gradi). A fost surprinsa si s-a bucurat.
In masina o intreb ce a mai facut cu Misses Zoe (educatoarea mai in varsta care e si directoarea gradinitei) si ma corecteza :"baba". Ii mai repet o data ca o cheama Misses Zoe si ea mai tare: "baba". Ok, zic. Mi-am dat seama ca a suparat-o cu ceva daca o face baba. E aceeasi educatoare despre care in a doua zi a intrebat daca o luam si pe ea acasa (semn ca pana atunci nu o suparase). Asa ca o intreb: "dar cu ce te-a suparat misses Zoe?". Nici un raspuns. Stiu ca intrebarile in mod direct au de obicei o rata mica de raspuns sincer. Ceea ce s-a si intamplat: Ariana a tacut si nu a raspuns. Mai intreb o data: "cu ce te-a supart baba?" si atunci imi spune ca nu a lasat-o sa stea in fata. Ok, zic in sinea mea ca nu e nimic grav (pedeapsa sau tipat). Si atunci ii spun ca o inteleg ca e foarte suparata pe Misses Zoe pentru ca nu a lasat-o in fata si ca in momentul asta nu o place prea mult. "da", imi raspunde ea si se mai lumineaza putin la fata.
E uimitor cat de mult vor copiii nostri sa se faca auziti si sa fie acceptati asa cum sunt ei!
Daca ma apucam sa-i tin prelegeri ca e urat sa spuna baba etc as fi pierdut si atentia si clar nu ar fi inteles ca are cu cine sa vorbeasca sincer si ca e ok sa spuna ce simte.

Cateva poze

De vreo 2 saptamani avem "fobia" nasturilor. In sensul ca nu vrea nici o bluzita cu nasturi sau pantaloni cu nasturi. Iar de dimineata e din ce in ce mai greu sa-mi aleaga si mie o bluza  fara nasturi. Uf! Stiu ca trebuie sa am rabdare cand spune ca pe cele cu nastur: "le dam la alt copil". Si mai trebuie sa ii spun lui Serban, care se ocupa de supervizarea cheltuielilor, ca iar trebuie sa mergem la cumparaturi de bluzite si pantaloni :)
Si cateva poze: