Lilypie Fourth Birthday tickers

Lilypie Fourth Birthday tickers

11 iunie 2012

La cirese

Am reusit sa ajungem la cirese exact cand sunt ele mai bune, abia date in parg si fara viermisori.
Ne-am bucurat de o zi cu soare si de umbra falnicilor ciresi din curtea strabunicii.
Ariana a mancat cu pofta cirese, pe care le-a cules singura din pom. Astfel ca o  data ajunsi acasa, cu proviziile de cirese, a refuzat sa se mai atinga de vreo cireasa. Semn ca intr-adevar sunt mai bune cele culese pe loc :)
Cateva poze in care mananca cu pofta:







Si in care se vede frumusetea locurilor de la tara:

06 iunie 2012

Uau: Garbova

Dupa iesirea la Cascada Urlatoarea, am incercat weekendul trecut si Garbova. Succes total! Urcat cu telescaunul pana la Clabucet Plecare si mers pe jos pana la Garbova. Pana acolo a mers mai mult pe jos, ba mai mult alergat chiar. Unde vremea se anunta 50% sanse de ploaie am avut o zi insorita cu nori albi :)
La Garbova a mancat bine ce am luat de acasa. A fost o idee buna, pentru ca precis am fi sfarsit sa comandam cartofi prajiti cu friptura de la cabana. I-a placut mult si pentru ca erau catei la cabana: mama, tata si doi puiuti scumpi foc de caine ciobanesc. Oricum Ariana asociaza muntele cu cainii si cu atat mai mult vrea sa mergem: mergem la catei :).
La intoarcere a stat mai mult in manduca si a si dormit putin. Am coborat pe partia de ski si nu pot sa spun ca a fost o idee prea buna. Panta e abrupta si m-am redresat ca o felina de cateva ori, spre supararea puiului mic din spate care se simtea zdruncinat din somn. Dar a fost o priveliste minunata a Predealului si verdele crud al ierbii care ne gadila la picioare.
I-a placut si mai vrea si eu ma bucur ca incercam ture din ce in ce mai lungi si care imi trezesc amintiri din scoala. Frumos!




 Cantam:

01 iunie 2012

La multi ani!

Va doresc sa gasiti entuziasmul din copilarie pentru cat mai multe activitati zilnice! Sa fiti curajosi si inimosi!

31 mai 2012

Dorinta

Aseara, inainte de culcare, incep sa ii spun ca trebuie sa aibe mereu incredere in ea si ca in viata poate face orice, dar orice si va reusi. In fine, incerc sa ii spun ca totul e posibil daca e facut cu inima si din inima. Dupa o pauza de cateva secunde, o intreb: "Mami, tu ce iti doresti sa faci?". Si raspunsul: "Sa ma joc cu mami."
De unde ca noi ne pierdem in trecut/viitor cand tot ce conteaza si ne face fericiti e prezentul...Am multe de invatat de la minunea mea si ma bucur de fiecare data cand sunt alaturi de ea si doar atat.

29 mai 2012

3 anisori

Uraaa! Am o fetita de 3 ani impliniti! E cel mai bun copil si in fiecare zi simt ca intre noi doua exista o legatura speciala. E scumpa mea si ii multumesc ca m-a ales sa-i fiu mama.
Ei, si acum sa va spun ca am avut si o frumoasa petrecere condusa de Peter Pan :). Eu am avut emotii tot timpul, dar copiii s-au simtit foarte bine si asta m-a bucurat :)
Si cateva poze:





































22 mai 2012

Ziua mamei

Astazi este ziua mea ( a mamei Arianei) si am avut cel mai frumos cadou de dimineata: minunea mea mi-a urat "La multi ani!" si intreaga viata e mai frumoasa. Multumesc Universului pentru cel mai frumos cadou posibil, o minune de copil!
Va doresc o zi plina de zambete!

10 mai 2012

Cum numara Ariana

Ca orice copilas, Arianei ii place mult sa o ridici si sa o legeni si sa o invarti si sa o ridici si sa faci avionul, deci mai toate modurile de interactiune cu mami sau tati astfel incat sa-i oboseasca la maxim:))
Recunosc ca la inceput jocurile sunt placute de ambele parti, dar la un moment dat chiar nu mai pot sa o invart si sa o ridic si atunci ea spune: " de 3 ori" si incepe sa numere singura: unu, doi, trei, patru,cinci, sase, şapte, opt, nouă, zece, one, two, three, four, five, six, seven, eight, nine, ten, un, deux, trois, quatre, cinq, six, sept, huit, neuf, dix si atunci rasuflu usurata ca nu am invatat-o sa numere si in germana sau spaniola :))